Tuesday, February 18, 2014

Religia și partea ei..amuzantă

    Îmi plac oamenii extrem de religioși. De cele mai multe ori sunt persoanele de care razi până te doare burta. "Dumnezeu e cu mine", "Dumnezeu mă apără de toate". Nu sunt un om religios dar îi accept și încerc să-i înteleg (cu greu) pe cei care venerează un bătrân cu barbă albă până la pământ pe care nu l-au vazut vreodată, care locuiește pe un nor și care are un fiu făcător de minuni, care mergea pe apă, transforma apa în vin și înmulțea pâinile și peștele ( păcat de ăia din Africa, erau scăpați de foamete dacă "debarca" la ei ). Cei mai mulți sunt cei care se duc sporadic la slujbe, iși fac semnul crucii când trec pe lânga o biserică, mai țin post când e trecută o sărbătoare mare în calendar. Ăștia sunt marea majoritate. Creștinii, oamenii "cu frica lui Dumnezeu".
     Dar mai e o categorie: fanaticii. Și ăștia sunt cei mai amuzanți când privești spectacolul din exterior. Pentru că este imposibil să nu te apuce râsul când amărâții ăștia încearcă să te facă să crezi că toate problemele tale se vor rezolva dacă apuci calea mântuirii, dacă alegi necondiționat să faci parte din turma bătrânului cu barbă albă ! Sunt ăia care adorm cu Dumnezeu în gând, îl visează și tot cu el se trezesc. Familia e pe locul doi, serviciul, viața de zi cu zi, toate sunt pe locul doi când vine vorba de bătrânul misterios. Oamenii de genul ăsta sunt cei care îți spun că viața ta o să fie de-a dreptul fabuloasă dacă te alături lor..Sunt ăia care stau 2 zile la coadă să pupe niște oase, în speranța că o să-i vindece de nu stiu ce boală, în dauna doctorilor. 

Mai jos este un filmuleț cu ce pot să facă tâmpiții ăștia din America. Acolo răsar secte noi peste noapte, conduse de predicatori iluminați, care au primit un semn de la șefu' de sus. N-au putut să mai doarmă, au simțit nevoia să-i călăuzească pe alții pe cale cea...dreaptă ( bineînțeles, asta pe lângă avantajele materiale mai mult decât consistente pe care le obțin de pe urma credulilor). Un astfel de predicator era și Jamie Coots din Kentuchy, cunoscut pentru show-urile cu șerpi veninoși pe care le făcea în "biserica" sa...Asta până când fraierul a fost părăsit de "spiritul sfânt" și a fost muscat mortal chiar sub ochii enoriașilor. Ce e de admirat la omul ăsta, pe lângă prostia ieșita din comun, este tăria cu care credea că e trimisul lui Dumnezeu. Deși sosiseră ambulanțe la fața locului, tipul a refuzat să fie dus la spital, pe motiv că îl vindecă șeful suprem. Dar na, dacă suntem făcuți după chipul și asemanărea lui, probabil moșu' era și el în pauză de cafea, citea presa sau lucruri atât de comune pe care le fac "copiii" lui și nu a fost pe fază să-și salveze predicatorul. 
Dacă ăsta vi s-a părut amuzant, stați să-l vedeți în acțiune pe "the one and only Benny Hinn". Nu Benny Hill, celebrul comic englez, ci predicatorul. Ce poate să facă ăsta întrece orice imaginație și "dă rusine" la orice comedie clasică. Contribuie din plin și cretinismul celor care participau în număr mare la asemenea întâlniri dar rezultatul este oricum epic. O fi Benny un escroc de primă clasă, dar chiar vindeca unele lucruri: stresul ! Pentru cei care privesc circul ăsta din exterior, este cu adevărat o binecuvântare, îți face ziua mai bună fără discuție și te "vindecă", măcar pe moment, de stres. Enjoy it !

No comments:

Post a Comment